Deschid fereastra și privesc rapid cerul senin din cauza gerului. Aerul proaspăt al începutului de an este plin de promisiuni. Este momentul perfect să privim înainte, dar și înapoi, la ceea ce a fost.
Închid repede la loc fereastra și mă așez la birou. Nu deschid încă laptopul. Vreau să mă bucur de un moment de liniște cu gândurile mele înainte de bombardamentul mediatic.
Când mi se limpezesc gândurile, doar unul singur îmi rămâne în minte: noul an…
Dacă luna decembrie este pentru reflecție, ianuarie este luna acțiunii, a schițării planurilor și a stabilirii unui drum clar. Multă lume se gândește că începe un nou capitol al vieții, iar pentru ca povestea să fie bine scrisă, puțini știu că este esențial să învățăm din lecțiile trecutului.
Când mă gândesc la planificare, nu mă gândesc doar la viața profesională.
Ci și la cea personală, la tot ce îmi doresc să trăiesc. Îmi place să mă gândesc că este la fel ca alergarea. Da, planificarea unui nou an seamănă cu pregătirea pentru un maraton. La fel cum un alergător își analizează fiecare pas făcut, punctele forte și slăbiciunile, la fel și noi trebuie să înțelegem ce ne-a adus succes sau ne-a încetinit în anul care a trecut. Această introspecție este cheia pentru a construi un viitor mai bun.
Fiecare alergător știe că startul cursei este crucial. Deci luna ianuarie este foarte importantă pentru succesul anului. Dar mulți nu se gândesc că între sărbători și întoarcerea la ritmul normal trece aproape întreaga lună. Însă ritmul inițial poate influența întreaga performanță. Tot așa, primele zile ale anului sunt cele mai potrivite pentru a pune bazele unui plan solid.
Există o energie specială în aceste zile.
Totul pare posibil, iar această stare de spirit ne motivează să ne stabilim direcția corectă.
Greșelile și succesele sunt încă vii în mintea noastră. Este momentul perfect să reflectăm la ceea ce am realizat și ce putem îmbunătăți.
Așa cum un alergător își prioritizează antrenamentele pentru a atinge performanța maximă, și noi trebuie să identificăm ce contează cu adevărat pentru a progresa.
Imaginează-te în dimineața rece a unui maraton, chiar dacă nu îți place să alergi. Emoțiile sunt amestecate, iar gândurile sunt împărțite între încredere și îndoială. Dacă începi să alergi fără un plan clar, este posibil să te grăbești, să-ți consumi energia prea devreme și să te confrunți cu epuizarea. Este posibil să nu termini cursa sau să ajungi la final și să-ți dai seama că ai fi putut face lucrurile altfel.
Pentru următoarea cursă, îți analizezi greșelile: stabilești un ritm constant, ajustezi alimentația și înveți să te hidratezi corect. Cu o strategie mai bună, cursa nu doar că devine mai ușoară, dar o termini cu un sentiment de satisfacție deplină.
Aceasta este lecția evaluării anului trecut: cu o strategie solidă, putem transforma experiențele trecute în pași siguri spre succes.
Dar ce este necesar să faci înainte să te arunci în setarea și planificarea unui obiectiv pe care ți-l dorești realizat?
O evaluare atentă. Care să te ajute să înveți lecții prețioase și pe care să le transformi în experiența necesară pentru a porni cu pași siguri către atingerea obiectivului 2025.
4 Pași pentru a evalua anul care a trecut
- Sărbătorește realizările
Începe prin a-ți aminti lucrurile bune pe care le-ai făcut. Chiar și cele mai mici victorii contează, la fel cum fiecare kilometru parcurs într-o cursă contribuie la succesul final. - Analizează eșecurile fără frică
Eșecurile sunt parte din procesul de învățare. Notează ce nu a mers bine și gândește-te ce ai putea face diferit. - Trage concluzii
Fiecare greșeală poartă o lecție. Întreabă-te: Ce am învățat? Cum pot aplica aceste lecții în anul care începe? - Împarte obiectivele în categorii
Gândește-te la toate aspectele vieții tale: carieră, sănătate, relații, dezvoltare personală. Care sunt lucrurile importante pe care le-ai neglijat și cum le poți integra în planul tău?
Acum că ai făcut această analiză, trecem la următorul pas.
Cum să construiești un plan de succes pentru noul an
- Stabilește obiective clare (SMART)
Obiectivele trebuie să fie Specifice, Măsurabile, Atingibile, Relevante și Timp-limitate. De exemplu: „Vreau să economisesc 10% din venitul lunar până în decembrie” este mult mai eficient decât „Vreau să economisesc bani”. Sau dacă vrei să treci la următorul nivel, stabilește-ți obiective S.M.A.R.T.E.S.T. (metoda pe care eu o folosesc și care de 8 ani mă conduce la atingerea obiectivelor mele și pe care am ilustrat-o în acest video. - Prioritizează lucrurile esențiale
Un alergător știe că nu poate excela în toate. Decide ce este cel mai important pentru tine și concentrează-te pe aceste aspecte. Prioritizarea este o abilitate esențială când planifici cum să-ți atingi obiectivele. - Creează un plan pas cu pas
Împarte-ți obiectivele mari în pași mici și ușor de gestionat. Fiecare pas reușit va deveni o motivație pentru următorul. Pe lângă motivație, împărțirea obiectivelor în milestones (obiective intermediare) te va ajuta să evaluezi mai ușor pentru că o vei face pe perioade mai scurte. Acest lucru îți va permite ca, în cazul în care ai deraiat de la plan, să-l poți ajusta înainte de a fi prea târziu. - Monitorizează progresul
Revizuiește-ți planul lunar sau trimestrial. Așa cum un alergător ajustează ritmul pe parcursul cursei, și tu poți ajusta direcția dacă întâmpini obstacole. Monitorizarea atentă îți va permite să treci dincolo de percepția că este totul ok și să vezi aspecte pe care nu le poți nota “din mers”. - Gândește-te la posibilele obstacole
Pregătește-te pentru provocări. Dacă știi că vor apărea momente dificile, îți va fi mai ușor să le gestionezi. Evident, nu poți face o previziune pentru tot ce se poate întâmpla, atât în bine, cât și în negativ. Însă, dacă pentru cele mai importante obstacole ai și un plan pentru a le depăși dacă apar, atunci ești pregătit.
La ce mă refer?
Pot să-ți dau cel mai bun exemplu din experiența mea cu clienții, atunci îl aleg pe acesta: demotivarea.
Acest obstacol apare foarte repede. De multe ori chiar până la sfârșitul lunii ianuarie. Pentru că atunci când încerci să pui în aplicare planul pe care ți l-ai construit, se pot întâmpla multe lucruri care să te scoată de pe linie. Și apare gândul: „Nu reușesc, am dificultăți încă de la primii pași, nu se merită să continui.” Sau: „Nu funcționează planul, deci nu are rost să mai setez obiective și să planific pentru că oricum nu se vor realiza.”
Deci te invit să te gândești încă de pe acum ce poți face când apare demotivarea și cum să ieși din ea pentru a continua să faci pașii din planul pe care ți l-ai construit.
Iată o listă de greșeli de evitat în planificarea noului an:
- Obiective nerealiste
Nu începe cu așteptări exagerate. Un alergător novice nu poate alerga un maraton fără antrenament. Începe cu pași mici. - Lipsa flexibilității
Planurile rigide sunt sortite eșecului. Lumea este imprevizibilă, iar succesul vine din adaptare. - Lipsa unui sistem de evaluare
Fără un sistem de urmărire a progresului, este ușor să te abați de la drum. Creează un calendar sau un jurnal unde să notezi realizările.
La fel ca în maraton, cel mai important lucru nu este să ajungi primul la linia de sosire, ci să termini cursa cu satisfacție. Noul an este o oportunitate de a deveni cea mai bună versiune a ta.
Ia-ți timp să reflectezi, să planifici și să acționezi. Lecțiile anului trecut sunt resursele care te vor ajuta să alergi mai bine în acest nou capitol al vieții tale.
Amintește-ți: nu este vorba doar de a planifica, ci și de a savura călătoria. Fie ca anul acesta să fie maratonul tău cel mai frumos și plin de reușite!
Distribuie cu prietenii tăi